Guvernul vrea echilibrul celor trei puteri în stat la stabilirea salariului maxim din Legea unică
Guvernul a analizat varianta stabilirii salariului maxim în Legea unică de salarizare luându-se în calcul un echilibru între puterea legislativă, executivă şi cea judecătorească, prin raportarea la nivelurile de salarizare în cazul şefului statului, preşedintelui ÎCCJ şi preşedinţilor Camerelor.
Potrivit unor reprezentanţi ai Executivului, formula luată în discuţie în şedinţa de miercuri a Guvernului presupune raportarea la nivelul de salarizare al preşedintelui României, al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi la cele ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.