Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea în toamnă pentru legea unică de salarizare a bugetarilor
Ministrul Muncii a informat reprezentanţii confederaţiilor sindicale că Guvernul şi-ar putea asuma, în toamnă, răspunderea pentru legea unică a salarizării bugetarilor şi că este posibil ca salariul minim pe economie să nu mai fie luat ca reper în stabilirea grilei de salarizare, a declarat Romulus Niţă.
"Ministrul Muncii, Marian Sârbu, ne-a spus că guvernul ar putea să îşi
asume răspunderea în Parlament pe legea unică a salarizării în toamnă,
cel mai probabil în luna septembrie, urmând ca în perioada următoare să
fie făcute estimările financiare pe propunerile făcute de ministere
până în acest moment", a declarat marţi, reprezentantul general al
Cartel Alfa, Romulus Niţă.
El a adăugat că, deocamdată,
guvernul trebuie să decidă dacă va lega coeficientul 1 de un nivel fix,
de 600 lei, sau de salariul minim pe economie, ca bază de fundamentare
a legii unice de salarizare în sistemul bugetar.
Secretarul general în Ministerul Muncii Valentin Mocanu a declarat, la
rândul său că, miercuri, va fi prezentat în guvern "stadiul în care a
ajuns acest proiect de lege, ce va reprezenta propunerile făcute de
fiecare instituţie până acum".
Pe de altă parte, preşedintele
BNS, Dumitru Costin, a spus că Ministerul Finanţelor urmează să
simuleze modele matematice care să determine perioada şi termenii în
care se poate aplica această lege şi a subliniat că termenul stabilit
iniţial pentru finalizarea proiectului, respectiv 30 iunie, nu poate fi
atins.
În prezent, salariul minim pe economie este de 600 de lei, iar în locul
acestuia ar putea fi stabilită o sumă fixă care să fie atribuită
coeficientului 1 din grilă, la care se va raporta întregul sistem de
salarizare a bugetarilor în urma Legii unitare de salarizare.
"Este normal ca grila să nu fie legată de salariul minim pe economie,
întrucât orice creştere a acestuia ar fi dus la explozia costurilor
salariale în sectorul bugetar. În urma negocierilor cu sindicatele, ar
putea fi stabilit un coeficient 1 de 500-600-700 lei, ce ar putea fi
luat drept reper pentru stabilirea celorlalţi coeficienţi din grilă",
au declarat surse din Ministerul Muncii.
Secretarul general al CNSLR Frăţia, Sorin Stan, a precizat că "dacă se merge pe grila actuală, salariile ar putea fi
majorate şi în 15 ani, iar în acest caz se preferă diminuarea
coeficienţior stabiliţi în grila de salarizare".
Totodată,
preşedintele BNS, Dumitru Costin, prezent la discuţii, a
explicat că menţinerea salariului minim pe economie drept etalon în
grila de salarizare "ar îngropa negocierile purtate între sindicate şi
fostul guvern, ce prevedeau o creştere substanţială a salariului minim
până în 2014".