MENIU

Guvernul reduce cu 20% numărul de posturi din administraţia centrală

Foto: NewsIn
I. Popescu: Administraţia centrală este un aparat care în ultimii ani s-a umflat excesiv.

Guvernul face reduceri în propria ogradă. 20% din posturile din ministere şi din aparatul propriu al Executivului vor dispărea. Măsura a fost discutată joi, în şedinţa de Guvern, când premierul Emil Boc le-a cerut miniştrilor să vină cu propuneri concrete de reducere a personalului.

Guvernul a decis ca circa 2.000 de posturi din aparatul central să fie restructurate, iar instituţiile vizate sunt ministerele, aparatul de lucru al Guvernului, agenţiile şi autorităţile din subordinea Guvernului şi ministerelor, potrivit unor surse guvernamentale.

Potrivit aceloraşi surse, decizia a fost una politică, urmând ca miniştrii să vină ulterior cu propuneri, care se vor concretiza în acte normative. Posturile vizate de restructurare sunt doar cele ocupate, decizia nereferindu-se la cele vacante. Măsura are în vedere reducerea cu circa 20% a numărului total de posturi, astfel încât unele ministere ar putea să reducă posturile cu mai puţin de 20%, altele cu mai mult.

Ministrul Administraţiei  şi Internelor, Liviu Dragnea, a declarat într-o conferinţă de presă, că în perioada următoare ministerele vor trebui să identifice compartimentele în care se poate face această reducere de personal. Ministrul de Interne a mai spus că aceste măsuri vizează nu doar disponibilizări de personal, ci şi reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii.

Liviu Dragnea a precizat însă că sunt trei ministere "cu un statut mai special unde abordarea va fi puţin diferită", adică Ministerul Administraţiei şi Internelor, Ministerul Apărării şi cel al Justiţiei. "Cred că nu-şi permite nimeni ca acţiunile pe care le desfăşoară ministerele efective să fie puse în pericol. La MAI nu se pune problema restructurării operative, noi avem un deficit de personal, o să vedem la ce concluzie ajungem", a mai explicat el.

Administraţia centrală "este un aparat care în ultimii ani s-a umflat excesiv şi atunci s-a luat această decizie ca miniştri să vină cu propunere pentru o reducere, o flexibilizare a aparatului birocratic", a declarat consilierul economic al primului-ministru, deputatul Ionuţ Popescu.

Tot Popescu a clarificat că "cele 140.000 posturi bugetate, despre care s-a vorbit până acum, dar care erau neocupate, nu intră în această discuţie cu 20%".

Şi ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat reduceri în Sănătate. "Primul-ministru a spus destul de clar, se vor reduce 20% din locurile, din posturile din ministere şi automat din Direcţiile de Sănătate Publică", a spus Bazac.

Ministrul Bazac a dat însă asigurări că nu vor fi concediaţi cei din spitale. "Nu ne referim la spitale, nu ne referim la sistemul de sănătate publică, ci din autorităţile centrale şi locale", a clarificat Bazac.