Guvernul invocă o decizie a CCR pentru fundamentarea OUG ce interzice cumulul pensii-salarii
Guvernul susţine, în Nota de fundamentare a OUG prin care se interzice cumulul de salarii şi pensii de la stat, că această măsură a fost luată pentru reducerea cheltuielilor bugetare, fără a preciza însă care este impactul financiar al proiectului asupra bugetului de stat.
Guvernul arată, în Nota de fundamentare a Ordonanţei pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu, că bugetul de stat a fost afectat de criza economică internaţională iar deficitul bugetar se află peste limitele impuse prin Tratatul de la Maastricht, în contextul actualei situaţii economico-financiare impunându-se măsuri e reducere a cheltuielilor bugetare.
O prioritate a Guvernului
este reducerea graduală a cheltuielilor de personal din administraţia
publică centrală şi locală, cu până la 20% faţă de nivelul din 2008, se
precizează în Nota de fundamentare.
Astfel, proiectul conţine dispoziţii în temeiul cărora pensionarii,
atât cei din sistemul public, cât şi cei care fac parte din sisteme
speciale de pensii (justiţie, apărare, ordine publică şi siguranţă
naţională), nu mai pot cumula, pe viitor, această pensie, cu veniturile
obţinute din exercitarea unor funcţii remunerate de la bugetul de stat.
Totuşi, în Nota de fundamentare a Guvernului nu se precizează care va
fi impactul financiar al acestei măsuri asupra bugetului, ci se
specifică doar că proiectul va realiza o diminuare substanţială a
cheltuielilor la bugetul de stat, având în vedere numărul mare de
salariaţi care cumulează salariul obţinut de la instituţii publice cu
pensia.
În nota de fundamentare a OUG 230/2008 a Guvernului se specifică faptul
că această măsură este în acord şi cu Decizia Curţii Constituţionale
375/2005, potrivit căreia "nicio dispoziţie constituţională nu
împiedică legiuitorul să suprime cumulul pensiei cu salariul, cu
condiţia ca o asemenea măsură să se aplice în mod egal pentru toţi
cetăţenii, iar eventualele diferenţe de tratament între diversele
categorii profesionale sa aibă o raţiune licită".