Guvernul are de onorat o lungă listă de promisiuni
2009 a început pentru noul guvern cu nenumărate sarcini. Unele dintre ele, promisiuni din timpul campaniei electorale sau urgenţe apărute între timp. Altele, lăsate în urmă de foştii guvernanţi. Fiecare ministru are de rezolvat o listă întreagă de probleme, printre ele salariile, pensiile sau ajutoarele sociale.
Bugetul este cap de listă când vine vorba de urgenţele noului guvern. Aici intră în joc Ministerul Finanţelor care trebuie să facă rapid calcule pentru ca după jumătatea lunii ianuarie să vină cu proiectul de buget pe 2009.
Fără el activitatea tuturor instituţiilor este paralizată. Şi tot de buget depind şi majorările salariale. De exemplu, după prima întâlnire din acest an a ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, cu reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, am aflat că este incertă majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor universitari, în schimb rămâne în picioare mărirea cu 33 la sută în cazul celorlalte cadre didactice.
Nici Ministerul Muncii nu poate fără buget să mărească pensiile cu 11 la sută de la 1 ianuarie. Mai mult, au fost îngheţate şi majorările pentru pensionarii încadraţi în grupele I şi II de muncă. Şi ar mai fi o problemă, salariul minim pe economie, care ar fi trebuit să ajungă la valoarea de 600 de lei. Dar lista nu se încheie aici.
Taxa auto îndelung disputată rămâne valabilă, dar se va căuta totuşi o altă modalitate de calcul. Au apărut însă şi consecinţe ale crizelor internaţionale. Românii din Gaza care trebuie repatriaţi de Ministerul de Externe sau depăşirea crizei gazului provocată de disputa Rusia-Ucraina.
SARCINILE GUVERNULUI
- proiectul de buget pe 2009
- legea privind creşterea salariilor profesorilor cu 50%
- creşterea punctului de pensie cu 11%
- creşterea pensiilor pentru grupele I şi II de muncă
- creşterea salariului minim pe economie cu 60 de lei
- taxa auto de primă înmatriculare
- repatrierea românilor blocaţi în Fâşia Gaza
- gestionarea crizei gazului