MENIU

Guvernul a îngheţat salariile tuturor bugetarilor până la sfârşitul lui 2009

Foto: NewsIn
Boc a spus că, în 2009, cheltuielile cu salariile şi pensiile sunt mai mari decât în 2008
Premierul Emil Boc susţinea, în urmă cu doar două săptămâni, că vor fi îngheţate salariile bugetarilor de lux

Premierul Emil Boc a anunţat că Executivul a prelungit până la 31 decembrie 2009 actele normative care reglementează salarizarea în sectorul bugetar, dar a precizat că, în măsura în care vor exista resurse financiare, nu este exclusă majorarea salariilor mici.

"Asta înseamnă că actele normative care sunt astăzi în vigoare vor fi şi în perioada următoare în vigoare. În măsura în care Guvernul va avea resurse financiare, vom putea discuta despre majorări", a declarat Boc, precizând că se referă în special la majorarea salariilor şi pensiilor mici. Premierul nu a dorit să răspundă explicit dacă măsura decisă de Guvern presupune îngheţarea salariilor în 2009.

Boc a spus că, în 2009, cheltuielile cu salariile şi pensiile sunt mai mari decât în 2008 pentru că anul trecut au fost decise o serie de majorări ale pensiilor şi salariilor.

Astfel, cei afectaţi de îngheţarea salariilor sunt:

  • personalul contractual din sectorul bugetar
  • funcţionarii publici
  • personalul contractual din unităţile sanitare publice
  • personalul din sistemul sanitar-veterinar
  • personalul militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională
  • personalul civil din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională
  • personalul din justiţie
  • controlorii financiari din cadrul Curţii de Conturi
  • personalul din educaţie

Guvernul a amânat de două ori, anul acesta, termenul de aplicare a actelor normative, prima dată pentru 31 martie şi, ulterior, pentru sfârşitul lunii aprilie.

Premierul Emil Boc susţinea, în urmă cu doar două săptămâni, că vor fi îngheţate salariile bugetarilor de lux, dar promitea majorări pentru angajaţii de la stat care au salarii mici sau medii, de până la 1.700 de lei.

Prin OUG 1/2009, adoptată la începutul acestui an, Guvernul a decis prelungirea termenului de aplicabilitate a actelor normative care reglementează salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar până la 31 martie 2009. În urmă cu câteva săptămâni, Guvernul a decis prelungirea aplicabilităţii acestora cu încă o lună, până la finele lunii aprilie.

Prin OUG aflată marţi în discuţia Executivului, termenul de aplicare a acestor acte normative, care reglementează salarizarea categoriilor de personal din sectorul bugetar, se prelungeşte până la finele anului 2009.

Mai multe articole despre:
salarii Emil Boc ordonanţă pensie îngheţare