Guvernul a încălcat normele referitoare la adoptarea OUG prin ordonanţa deconcentratelor, susţine CCR
Curtea Constituţională a decis miercuri, cu majoritate de voturi, că legea de aprobare a OUG 37/2009 este neconstituţională, pentru că s-au încălcat normele privind adoptarea ordonanţelor de urgenţă, mai exact cele referitoare la domeniile în care pot fi date astfel de acte.
Într-un comunicat de presă al Curţii Constituţionale se arată că legea este neconstituţională, ca urmare a încălcării normelor privitoare la adoptarea ordonanţei de urgenţă prevăzute de articolul 115, alineatul 6 din Legea fundamentală. Potrivit alineatului 6, "ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică".
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru, precizează CCR.
Decizia Curţii Constituţionale vine la o zi după ce ordonanţa atacată la CCR de PNL şi UDMR a fost abrogată de Guvern printr-o nouă ordonanţă de urgenţă. Este vorba despre ordonanţa 105, care abrogă OUG 37 privind deconcentratele.
"Pe data intrarii în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, publicată în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 264 din 22 aprilie 2009, se abrogă", se arată în noua ordonanţă.
OUG 105/2009, care modifică unele prevederi ale Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, a fost adoptată marţi, 6 octombrie, de Guvern, şi publicată în aceeaşi zi în Monitorul Oficial. Guvernul poate detaşa funcţionari publici şi pe posturi din categoria înalţilor funcţionari publici - cum sunt cele de subprefect şi prefect - potrivit modificărilor aduse marţi, de Guvern, Legii 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Potrivit formei anterioare a Legii 188/1999, detaşarea se poate dispune cu respectarea categoriei, clasei şi gradului profesional al funcţionarului public.
Deputaţii au adoptat, în iunie, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice, cu 173 de voturi "pentru" şi 59 "împotrivă".
PSD şi PD-L au încercat să modifice Statutul funcţionarilor publici în Parlament, însă CCR a declarat neconstituţională legea respectivă, tot pe baza unei sesizări a PNL. Ulterior, Guvernul a emis o Ordonanţă de Urgenţă cu un subiect similar, care a făcut posibilă schimbarea imediată din funcţie a şefilor de la deconcentrate. Liberalii au încercat blocarea acesteia prin singurul mod legal posibil, anume solicitarea unei sesizări de neconstituţionalitate care nu putea fi făcută decât de Avocatul Poporului. Instituţia a declinat însă cererea PNL, pe motiv că CCR se pronunţase deja pe Legea de modificare a Statutului funcţionarilor publici.
Liberalii şi udemeriştii au recurs la alte mijloace parlamentare - moţiune de cenzură şi moţiune simplă pe administraţie, care vizau şi Ordonanţa 37, însă ambele au fost respinse.