MENIU

Guvernul a decis reducerea posturilor din învăţământ

Şedinţa de Guvern a Cabinetului Boc 4

15.000 de posturi din învăţământul preuniversitar vor fi reduse, după 1 septembrie 2010.

Numărul maxim de posturi finanţat pentru învăţământul preuniversitar de stat va scădea, în 2010, cu 15.000, de la 321.677 în intervalul ianuarie-august, la 306.677, în septembrie-decembrie, potrivit unei ordonanţe de urgenţă, publicate, marţi, în Monitorul Oficial.

Cel mai semnificativ ar urma să scadă numărul maxim de posturi finanţat din bugetele proprii ale consiliilor judeţene, de la 307.159, la 292.544.

Numărul maxim de posturi din învăţământul preuniversitar finanţat din bugetele consiliilor locale va scădea de la 14.518, în ianuarie-august, la 14.133, în septembrie-decembrie.

În Bucureşti, numărul maxim de posturi va scădea de la 24.641, în primele opt luni, la 24.365, în perioada septembrie-decembrie.

Ordonanţa a fost aprobată în şedinţa de guvern din 23 decembrie, prima după învestirea noului cabinet Boc.

Alte reglemntări făcute de Guvernul Boc 4 au fost:  postul ministrului delegat pentru Relaţia cu Parlamentul a fost desfiinţat,  şase ministere au fost comasate şi au rămas doar trei, Marko Bela va coordona Departamentul pentru Afaceri Europene, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi o autoritate din subordinea MAI, Secretariatul pentru Culte va fi coordonat de primul-ministru şi numărul secretarilor de stat trebuie stabilit de Guvern.