MENIU

Guvernul a decis astăzi amânarea aplicării legii privind reţinerea datelor electronice

Guvernul a adoptat astăzi un memorandum de amânare a aplicării prevederilor Legii 298/2008 privind reţinerea datelor din reţelele de comunicare electronică, până pe 31 decembrie 2009, a anunţat, printr-un comunicat, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.

Guvernul intenţionează să promoveze o ordonanţă de urgenţă astfel încât legea privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii să fie amânată până pe 31 decembrie 2009.

Măsura vine ca urmare a obiecţiilor venite dinspre autorităţi şi operatorii vizaţi de lege, informează Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale(MCSI).

"Prin intrarea în vigoare a acestei legi, activitatea de urmărire penală este mult îngreunată şi în unele cazuri chiar blocată. În plus, nu toţi furnizorii  de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice sunt pregătiţi conform prevederilor legale pentru a respecta confidenţialitatea datelor solicitate şi nici nu pot asigura într-un mod unitar gestionarea procesului de reţinere şi prelucrare a datelor", a precizat, într-un comunicat de presă remis NewsIn, MCSI.

MCSI a menţionat că intenţionează să elaboreze un plan operaţional, astfel încât să fie asigurate toate premisele aplicării Directivei Europene 2006/24/CE, în baza căreia a fost creată legea 298/2008, şi care să nu aibă efecte negative asupra activităţilor desfăşurate la nivelul instituţiilor publice cu competenţe în domeniu, operatorilor economici şi opiniei publice.

Astfel, ministerul va colabora cu autorităţile şi operatorii interesaţi şi, totodată, va desfăşura campanii de informare a opiniei publice cu privire la prevederile legii de reţinere a datelor şi consecinţele implementării acesteia.

Legea 298/2008, care a intrat în vigoare în 21 ianuarie 2009, stabilea obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine timp de 6 luni anumite date generate sau prelucrate. Informaţiile colectate puteau fi puse la dispoziţia autorităţilor competente în scopul utilizării în cadrul activităţilor de cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave, aplicându-se doar datelor de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.

Mai multe organizaţii neguvernamentale, printre care şi Asociaţia ProDemocraţia,  APADOR-CH şi Centrul de Resurse Juridice au solicitat Avocatului Poporului, printr-o scrisoare din 5 februarie 2009, să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la limitarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, adusă de Legea 298/2008.

Mai multe articole despre:
Constituţie guvern servicii resurse memorandum