Guvernatorul Băncii Centrale a Bulgariei a demisionat din funcţie
Guvernatorul Băncii Centrale Bulgariei (BNB), Ivan Iskrov, a demisionat din funcţie, după ce noul guvern a revocat numirea adjunctului său, Nikolai Nenovski, a declarat preşedintele Parlamentului, Ţeţka Ţaceva.
Parlamentul bulgar a aprobat demisia lui Iskrov, care va intra în vigoare în 10 octombrie. 108 parlamentari au votat pentru acceptarea demisiei, inclusiv reprezentanţii partidului GERB, aflat la putere, iar 59, toţi membri ai coaliţiei de guvernare precedente, s-au opus.
Iskrov se află în prezent în concediu, iar adjunctul său, Dimitar Kostov, a declarat că nu este clar dacă guvernatorul va rămâne totuşi în funcţie până în 10 octombrie.
Premierul bulgar Boiko Borisov ar fi intenţionat să îl demită pe Iskrov, care a primit un nou mandat de guvernator al BNB în urma unui vot foarte controversat, organizat înainte de alegeri. Mandatul său actual expiră în 9 octombrie, iar potrivit legii un nou guvernator poate fi numit cu maxim trei luni şi minim două luni înainte de acest termen.
Potrivit informaţiilor vehiculate de presă, actualul director executiv al EIBank, Petar Andronov, este favorit să îi urmeze în funcţie.