Gunoaie la tot pasul în Sângeorz Băi, Bistriţa-Năsăud
Gunoaie la tot pasul, bănci şi scări rupte. Aşa se poate descrie în doar câteva cuvinte singurul parc din Sângeorz-Băi. Locuitorii oraşului sunt nemulţumiţi de felul în care arată zona. Autorităţile locale spun că o parte din muncitorii de la salubritate sunt în concediu fără plată, iar cei care încă lucrează, sunt insuficienţi ca să cureţe tot oraşul.
Una dintre cele mai căutate staţiuni balneare în anii 90, oraşul Sângeorz-Băi a fost renumit pentru izvoarele de ape minerale. Acum, puţini sunt cei care preferă să se trateze şi să se relaxeze aici.
Locuitorii oraşului sunt cei mai nemulţumiţi de situaţie.
Autorităţile locale recunosc că în perioada aceasta, parcul nu a fost curăţat însă există şi o explicaţie pentru acest lucru: \"două echipaje ridică gunoaiele de la populaţie şi de la agenţii economici fără nicio întrerupere, ştim că urmează şi sărbătorile şi nu am avut ce face ca să avem echipajele la sărbătoare a trebuit să dăm fără plată\", ne relatează primarul oraşului Sângeorz Băi, Roland Venig.