Grupurile PD-L au cerut discutarea cu prioritate a scrisorii premierului privind asumarea răspunderii pe Legea pensiilor
Liderul grupului deputaţilor democrat-liberali, Mircea Toader, a afirmat că reprezentanţii PD-L din Birourile Permanente au cerut ca asumarea răspunderii pe Legea unică a pensiilor să aibă prioritate în faţa dezbaterii moţiunii de cenzură iniţiate de liberali.
"Procedura firească este ca mai întâi premierul Emil Boc să vină în
faţa Parlamentului să angajeze răspunderea cabinetului pe care îl
conduce pentru proiectul de Lege unică a pensiilor. El a trimis
scrisoarea înainte ca PNL să depună moţiunea de cenzură, aşa că
solicitarea sa trebuie luată prima în calcul", a declarat Mircea Toader.
Democrat-liberalul s-a arătat reticenţi în ceea
ce priveşte şansele ca moţiunea de cenzură să fie adoptată. "Nu cred că
va trece. Cred că sunt parlamentari responsabili care nu vor vota
moţiunea dincolo de deciziile pe care le iau partidele lor, deoarece nu
vor să se ajungă într-o stare de haos general", a adăugat liderul
grupului PD-L.
De cealaltă parte liberalii au susţinut ca prioritară moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.