Grupul Volkswagen a înregistrat o scădere de aproape 10% a vânzărilor din primele patru luni ale anului
Vânzările grupului Volkswagen, din primele patru luni ale acestui an, au scăzut cu 9,6% faţă de perioada similară a anului trecut, la 1,93 milioane autovehicule, în condiţiile scăderii pieţei auto mondiale cu 21%, se arată într-un comunicat al companiei.
"Spre deosebire de situaţia specială temporară de pe piaţa germană şi de tendinţa pozitivă de pe piaţa chineză, pieţele auto mondiale înregistrează vânzări foarte scăzute şi nu se estimează o revenire în perioada următoare", a afirmat directorul de vânzări al concernului, Detlef Wittig.