Gripa porcină se răspândeşte, iar Ministerul Sănătăţii a solicitat doze de vaccin
În timp ce gripa nouă se răspândeşte îngrijorător în toată ţara, autorităţile încearcă să facă rost de vaccin. Ministerul Sănătăţii va afla astăzi dacă va primi dozele de vaccin solicitate de la patru mari companii farmaceutice.
"Media este 44 de decese la 100.000 de locuitori, însă e vorba de virusuri gripale sezoniere. Acum vorbim despre un virus nou, nimeni nu are imunitate faţă de el şi singura soluţie e vaccinarea", a declarat Adrian Streinu- Cercel.
Din cauza focarelor de gripă, mai mulţi copiii nu au mers la şcoala.
"Profesorii au două roluri mari: o dată prevenţia, a doilea e triaj pentru a anunţa medicii dacă copiii sunt bolnavi. În acest moment nici o şcoală nu e închisă. Şapte clase şi două grupe de la grădiniţe din Bucureşti sunt închise, în acest moment", a declarat Cristian Alexandrescu, inspector şcolar general Bucureşti.
Deşi suntem ameninţaţi de un val de gripă nouă nu prea suntem pregătiţi să o înfruntăm. La Târgu Mureş, de exemplu, doar o singură farmacie din tot oraşul are pe stoc măşti de protecţie. Oamenii spun că nu se tem că s-ar putea îmbolnăvi de gripă porcină.