MENIU

Gripa porcină provoacă un deces în Suedia, primul din ţările nordice

Foto: nytimes.com

Un prim deces provocat de virusul gripei porcine s-a înregistrat în Suedia, a anunţat un spital din centrul ţării. Acesta este primul caz mortal din ţările nordice.

"Am primit analiza ce confirmă că bărbatul de circa 30 de ani care a murit vineri avea gripa H1N1", a anunţat spitalul Akademiska din Uppsala.

Victima, care prezenta simptome gripale, a murit vineri seară în locuinţa sa de lângă Uppsala. Bărbatul nu fusese în străinătate. Mai multe persoane din Suedia bolnave de gripă porcină sunt în stare gravă.

De la declanşarea pandemiei, peste 900 de persoane din această ţară au contractat virusul. Celelalte ţări nordice, Danemarca, Norvegia şi Finlanda, nu au semnalat niciun caz mortal.

Suedia a semnat un acord cu un laborator, ce prevede livrarea a 18 milioane de doze de vaccin, pentru populaţia sa de 9,3 milioane, conform scenariului în care vor fi necesare două injecţii. Vaccinarea, ce va începe în septembrie, se va face pe bază de voluntariat.

Potrivit datelor anunţate de OMS vineri, gripa porcină s-a soldat cu aproape 2.200 de morţi în întreaga lume şi sunt circa 210.000 de bolnavi.