Gripa porcină ar putea costa scump economia mondială
Pandemia de gripă porcină, care se extinde cu o rată fără precedent, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), ar putea influenţa negativ revenirea economică în toamna aceasta, cauzând o perioadă de deflaţie, a avertizat vineri firma britanică Oxford Economics, citată de AFP.
Oxford Economics, care are strânse legături cu celebra universitate
Oxford din Marea Britanie, a extrapolat consecinţele posibile ale
gripei porcine asupra economiei, în funcţie de efectele celorlalte
epidemii gripale şi celei SARS, declanşată în Asia, în 2003.
Astfel, un studiu publicat vineri arată că dacă impactul economic şi
social al gripei porcine este la ora actuală "foarte redus", acesta ar
putea creşte, în cazul în care rata de infectare continuă să urce.
Economiile asiatice au reuşit să-şi revină rapid după criza generată de
SARS, "dar de data aceasta, o revenire la fel de rapidă pare
improbabilă", a estimat grupul de economişti, explicând că gripa ar
putea cuprinde milioane de angajaţi şi ar putea scădea consumul şi
cheltuielile turistice ale statelor afectate.
"Pierderea pentru produsul intern brut (PIB) s-ar putea traduce într-o
comprimare economică cu aproximativ 5% în Marea Britanie", având în
vedere o posibilă infectare cu virusul gripal a 30% din populaţia Marii
Britanii şi o rată a deceselor de 0,4%, potrivit celui mai rău caz
trasat de autorităţile britanice din domeniul sănătăţii.
Vineri, Ministerul Sănătăţii a anunţat că au fost confirmate alte două
cazuri de infectare cu virusul A (H1N1), la două persoane venite din SUA
şi, respectiv Grecia, numărul total al pacienţilor depistaţi în România
ajungând, astfel, la 59.
Primul caz de infectare cu virusul A (H1N1) din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA.
Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu gripă porcină în România au
ieşit din spital, după ce s-au vindecat în urma tratamentului cu
antivirale.