Gloria Bistriţa: Lucian Sânmărtean a semnat un contract valabil pe 6 luni
Mijlocaşul Lucian Sânmărtean a semnat un contract valabil până în vară cu gruparea antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, el precizând că este foarte bucuros că a revenit la echipa bistriţeană, informează site-ul oficial al ardelenilor.
Mijlocaşul are 28 de ani şi a mai jucat pentru Gloria Bistriţa între 1998 şi 2003, perioadă în care a marcat şi 12 goluri. El a mai evoluat în cariera sa la echipe precum Panathinaikos Atena şi FC Utrecht.
Clubul Gloria Bistriţa a mai anunţat faptul că încă trei jucători, toţi străini, vor juca pentru formaţia antrenată de Ioan Ovidiu Sabău, însă numele lor va fi dezvăluit după ce clubul va primi certificatul de transfer al fiecăruia.