MENIU

Gloria Bistriţa - CS Otopeni 3-1, iar ardelenii au luat un balon serios de oxigen în lupta pentru evitarea retrogradării

Foto: NewsIn

Gloria Bistriţa a învins pe CS Otopeni, scor 3-1, în primul meci al etapei a 33-a, şi s-a distanţat la patru puncte de Gaz Metan Mediaş, ocupanta primului loc retrogradabil, care are însă un joc în plus de disputat, sâmbătă, la Farul. Mureşan, Frăsinescu şi Zaharia au punctat pentru gazde, în timp ce ex-stelistul Victoraş Iacob a înscris golul de onoare al Otopeniului.

Cu doar două puncte în faţa Gazului, la începutul partidei cu Otopeni, Gloria ştia că nu are altă variantă în afara victoriei, dacă voia să continue şi la anul în liga I. Aşa că elevii lui Sabău au atacat din start poarta celor de la Otopeni, o formaţie de mult retrogradată şi al cărei obiectiv a mai rămas doar stângerea de puncte pentru barem. Zaharia ratează de puţin ţinta, Băjenaru nu poate înscrie din 3 metri, apoi partida se mai calmează.

Ultimul sfert de oră al primei reprize e de-a dreptul nebun, cu trei goluri şi două eliminări. După o primă mare ocazie a lui aceluiaşi Zaharia (20), gazdele deschid scorul în minutul 30, prin Mureşan, care profită de o respingere greşită a lui Bobariu, la o lovitură liberă executată de Nalaţi, şi îndeplineşte o simplă formalitate, din câţiva metri. Patru minute mai târziu, Gloria mai înscrie o dată, tot după o fază fixă executată de Nalaţi, însă de data aceasta la celălat capăt s-a aflat Frăsinescu.

Vine în sfârşit şi replica Otopeniului, trei minute mai târziu. După o centrare a lui Caramarin, V. Iacob reia cu capul din 8 metri şi reduce diferenţa de pe tabela de marcaj. Hora ratează incredibil din interioru lcareului, apoi C. Constantin trece pe lângă egalare, după ce scapă de defensiva ardeleană dar şutul său ocoleşte poarta lui Albuţ. Cu două minute înainte de finalul primei reprize, cele două echipe rămân în inferioritate, după ce atât Hora cât şi I. Rada sunt eliminaţi, pentru o altercaţie la mijlocul terenului. În ultimul minut, o fază identică cu cea din care s-a produs golul Otopeniului, dar Iacob greşeşte de puţin ţinta, tot după o reluare cu capul în urma unei centrări a lui Caramarin.

În repriza a doua tot gazdele conduc ostilităţile şi înscriu în minutul 62 prin Zaharia, însă golul atacantului Gloriei este anulat din cauza unei poziţii de offside. Trei munute mai târziu, ex-stelistul reuşeşte însă să înscrie, cu capul, de data aceasta reuşita fiind validată.

3-1 pentru Gloria a fost de altfel şi scorul final. În urma acestui rezultat, Gloria Bistriţa a urcat pe locul 12, cu 38 de puncte, la 5 puncte de ocupanta primului loc retrogradabil, Gaz Metan Mediaş, care are însă un meci mai puţin disputat. De cealaltă parte, CS Otopeni a rămas pe poziţia a 17-a în clasament, cu doar 19 puncte, şi nu mai poate realiza baremul de 25 de puncte, urmând să plece cu puncte în minus în ediţia viitoare a Ligii a II-a.

CASETA TEHNICĂ

GLORIA BISTRIŢA - CS OTOPENI 3-1 (Mureşan 30, Frăsinescu 34, Zaharia 67 / V. Iacob 37)

Gloria Bistriţa: Albuţ - Frăsinescu, Azevedo (Coroian 78), Ciucă, Velcovic - Achim (Negrean 60), Nalaţi, Mureşan, Băjenaru (C. Petre 74) - Hora, Zaharia. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

CS Otopeni: Bobariu - Ivan, Diogo, Rada, Pană - Lazic, V. Negru (Chiacu 79), Pârvu, Caramarin, C. Constantin (Kalle 65) - V. Iacob (L. Ganea 77). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Cartonaşe galbene: Mureşan 31, Nalaţi 41, Zaharia 68

Cartonaşe roşii: Hora 43 / Rada 43

Arbitri: Augustus Constantin - Octavian Şovre, Mikloş Nagy

Stadion: Gloria (Bistriţa); Spectatori: 500

CLICI AICI PENTRU A URMĂRI CELE MAI IMPORTANTE MOMENTE ALE PARTIDEI GLORIA BISTRIŢA - CS OTOPENI 3-1

Mai multe articole despre:
Liga I Gloria Bistriţa CS Otopeni etapă