MENIU

Gigi Becali: "Toja este cel mai bun jucător al Stelei"

Foto: NewsIn

Gigi Becali este optimist după meciul câştigat de Steaua cu 5-0 în faţa Oţelului Galaţi, în privinţa şanselor Stelei de a câştiga campionatul.

"A fost o bucurie pentru mine, de mult nu am mai stat liniştit la pauză, e posibil să câstigăm campionatul la egalitate de puncte cu CFR-ul
dacă vrea Dumnezeu Dinamo le pierde pe toate, trebuie să joace încă 20 la sută mai bine decât în meciul acesta ca să ia campionatul, e posibil să câştigăm campionatul", a afirmat Gigi Becali.

Becali mărturiseşte că s-a bucurat pentru antrenorul roş-albaştrilor. "Chiar pentru Lăcătuş m-am bucurat mai mult, era amărât în ultimul timp, era abătut, nici nu m-a ascultat, dacă nu joacă echipa normal că eşti nemulţumit şi eşti supărat. Să joace echipa e important, e posibil să te califice pe 6 şi să rămână Lăcătuş sau pe 3 şi să plece, Steaua trebuie să joace asta e obligatoriu, nu neapărat să ajungă în Champions League".

Finanţatorul Stelei este în continuare mulţumit de Toja. "Toja este cel mai bun jucător al Stelei din acest moment, Tiago va pleca, a jucat bine în ultima vreme, îi mulţumesc şi eu lui Tiago, este un jucător mediocru însă, deci dacă tot cumpăr un jucător veţi vedea jucători de valoare nu de-ăştia "la ghici", dacă dau bani, să vedem ce va fi la vară, probabil se vor face lucruri noi la Steaua, am nişte gânduri, am nişte planuri".

Gigi Becali susţine că nu va renunţa niciodată la serviciile lui Valeriu Argăseală. "Argăseală va fi primul om de lângă mine, nu mă dezic de el niciodată, el se va ocupa de partea financiară, vor mai veni probabil şi alţi oameni, doi oameni din fotbal la Steaua. Asta depinde de cum merg afacerile mele, nu merg ca pe vremuri, dacă-mi dă patru pe Goian îl vând, dacă-mi dă 5,5 milioane de euro nu-l dau", a mai spus Becali.

Gigi Becali mai are speranţe la titlu:"E posibil ca Dinamo să piardă unul din două sau să facă egal. Cum să nu sper la titlu dacă mai sunt şanse matematice? Mi-aş dori să câştige CFR meciul de mâine".

Mai multe articole despre:
Steaua Dinamo CFR Cluj Gigi Becali Oţelul Galaţi Toja