Gigi Becali şi-a petrecut Paştele acasă, alături de familie
Gigi Becali a petrecut sărbătorile pascale alături de soţie şi copii. Instanţa Tribunalului Bucureşti a decis să-l elibereze pe omul de afaceri, însă sub control judiciar.
Gigi Becali le-a spus, vineri, judecătorilor, la începutul procesului de la Tribunalul Bucureşti, că vrea să fie eliberat neapărat, pentru a-şi petrece Paştele cu familia.
"Onorată instanţă, domnule preşedinte, nu vreau să vă zic prea multe, ci doar un singur lucru: vreau eliberarea mea sub orice formă, chiar şi în raza curţii mele, numai ca să fac Paştele alături de familie şi să iau lumină de la copiii mei", a spus finanţatorul Stelei, care şi-a cerut scuze de la preşedintele completului de judecată, Dorel Matei, pentru ceea ce a spus în şedinţa în care Tribunalul a respins recursul său împotriva deciziei de arestare. Becali a mai spus că, "o persoană care are trăiri creştine nu poate fi pericol public".
Gigi Becali a părăsit, vineri seară, arestul Direcţiei de Cercetări Penale.
În drum spre casă, Becali s-a oprit întâi la biserica din Pipera, unde s-a închinat şi a stat de vorbă cu oamenii prezenţi la slujbă.
Gigi Becali a fost reţinut de procurori, pe 2 aprilie, la ora 13:00. Acuzat de săvârşirea a trei infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal, Gigi Becali a fost, arestat preventiv, pe 3 aprilie, de către magistraţii Judecătoriei Sectorului 1.