MENIU

Gigi Becali: Ne păstrăm şansele pentru locul doi

Foto: NewsIn
Gigi Becali: Dacă am fi câştigat, am fi avut şanse la titlu

Dacă antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, spune că încă mai speră la titlu după jocul din partida cu CFR Cluj, patronul Gigi Becali crede că rezultatul de 1-1 nu face decât ca "roş-albaştrii" să păstreze şanse la locul doi.

"Dacă azi câştigam se închega mai mult ideea de a lupta la titlu. Bine că a ieşit aşa şi că n-a rămas 1-0, că atunci se depărta CFR-ul. Aşa, avem şanse la locul doi", a spus Gigi Becali, la Realitatea TV.

După meci, patronul stelist l-a criticat pe fundaşul George Ogăraru, despre care a spus că "a dormit puţin pe teren. "El e la Ajax, e fotbalist mare! De Ogăraru nu poţi să spui că nu are valoare, dar lenea, indiferenţa îl fac să nu fie cel mai bun fundaş dreapta din ţară, pentru că talent are", a afirmat Becali, la GSP TV.

Gigi Becali a vorbit şi despre arbitrajul lui Teodor Crăciunescu, despre care a spus că "nu e corupt, dar n-are nicio treabă cu arbitrajul".

Mai multe articole despre:
Steaua Liga I CFR Cluj Gigi Becali Etapa a 26-a