MENIU

Gigi Becali: Meritam victoria, cei de la Dinamo au fost un fel de jaloane!

Foto: NewsIn
Gigi Becali: Dacă nu avem fotbal în România, facem noi spectacol după meci

Patronul Stelei, Gigi Becali, a declarat la finalul remizei dintre Steaua şi Dinamo, scor 1-1, că echipa sa ar fi trebuit să câştige deşi nu a jucat foarte bine şi că roş-albaştrii nu mai au şanse la locul doi în urma acestui rezultat.

"Normal, trebuia să dăm trei-patru goluri dacă jucam. Eu pe Dinamo îi înţelegeam, au venit pe un stadion greu, erau lideri şi se aflau sub presiune. Noi trebuia să jucăm dezinvolt, să marcăm goluri. Am fost peste ei! Am dominat jocul, ei au avut primul corner în minutul 72. Golul lui Dinamo a fost autogol. Meritam victoria, chiar dacă n-am prestat un joc extraordinar. Dacă vreţi, putem să spunem că am întâlnit o echipă care a băgat autobaza în poarta şi atunci a fost greu să o desfacem. Acum nu mai putem spera la locul doi!", a declarat Gigi Becali la GSP TV.

Becali a mai spus că Dinamo vineri seară era o echipă de bătut şi că Lăcătuş nu are nicio vină pentru faptul cum au jucat steliştii. Acesta a mai spus că Unirea va câştiga campionatul.

"Nu ştiu ce să le spun jucătorilor! Nu avem fotbal şi cu asta basta! Cei de la Dinamo au fost un fel de jaloane! Dacă îi prinzi într-o astfel de situaţie şi nu-i baţi, atunci nu-i mai baţi niciodată! Eu nu sunt mulţumit nici de ai mei, dar cei de la Dinamo au fost ameţiţi, chiar i-am întrebat la pauză pe conducătorii lor ce au şi mi-au răspuns că o să văd eu după pauză! Ce să facă şi Marius Lăcătuş, să joace el? Să intre el în locul lui Dayro? Fotbalul de valoare se joacă în viteză. Păi ăsta a fost fotbal? Unirea Urziceni are un antrenor bun şi joacă în viteză, chiar dacă n-are mari valori. Marius Lăcătuş nu putea face nimic în seara asta. Dacă era să facă ceva, trebuia să facă de mai demult. Cred că Urziceniul va cîştiga campionatul", a mai spus Becali.

Steaua şi Dinamo au remizat, scor 1-1, în derby-ul etapei a 30-a a Ligii I.

Mai multe articole despre:
Steaua Liga I Dinamo Gigi Becali Etapa a 30-a