Gigi Becali: Iliescu a fost adevăratul preşedinte al românilor, pentru că el nu s-ar fi purtat cu mine cum s-a purtat Băsescu
"Preşedintele Traian Băsescu nu e amestecat în povestea asta, în scandalul şi în procesul meu, dar el, ca preşedinte, să mă lase în puşcărie, să facă abuzul ăsta diavolesc, să nu intervină pentru un om cu patru copii, să mă lase arestat ca pe un animal, sunt profund revoltat, pentru că nimeni nu a făcut lucrul ăsta, nici un preşedinte, nici Năstase, nici Roman, nici Constantinescu, nimeni, iar Iliescu a fost adevăratul preşedinte al românilor, pentru că el nu ar fi lăsat ca lucrurile astea să se întâmple", a afirmat Gigi Becali.
Gigi Becali a declarat că el l-a susţinut pe Traian Băsescu.
"Eu am declarat că aia 322 sunt nişte hoţi, atunci când au vrut să-l suspende pe Traian Băsescu, iar printre cei 322 au fost şi prieteni de ai mei, ca Viorel Rebenciuc, care nu s-a supărat, iar eu, când aveam mai multă nevoie, m-a lăsat în puşcărie şi ştia că am patru fete, ştia că sunt nevinovat", a afirmat patronul Stelei.
Gigi Becali: Mulţi oameni de afaceri s-au speriat şi au fugit din ţară, când au văzu că eu am fost arestat
"Când au văzut că sunt băgat la puşcărie, mulţi oameni de afaceri s-au speriat şi au fugit din ţară, dar eu nu am să plec, pentru că am mândria că sunt român", a declarat Gigi Becali.
Gigi Becali a explicat în cadrul unei emisiuni televizate ce înseamnă pentru el mândria de a fi român.
"Mândria de a fi român e că toată Oltenia a plâns când am fost eliberat, e că s-a oprit slujba în biserică când am fost eliberat, asta înseamnă mândria de a fi român", a afirmat Gigi Becali.