MENIU

Ghionea este dorit de Livorno, Becali îl critică

Foto: NewsIn

Italienii ar plăti un milion de euro pentru căpitanul Stelei şi şi-au trimis emisari în Bucureşti, să negocieze transferul. Gigi Becali i-ar da drumul şi spune despre el că a alergat ca melcul după Kone, în meciul cu CFR Cluj.

În foarte scurt timp, Steaua ar putea avea în axul central al defensivei cuplul de bază Baciu/Al. Tudose sau Baciu/Rada, iar asta pentru că şi actualul căpitan al Stelei, Sorin Ghionea, are o ofertă din Italia. Conform Corriere dello Sport, citat de Gazeta Sporturilor, gruparea Livorno este interesată să-l cumpere pe fotbalist, luni fiind programate să demareze negocierile între părţi.

Intervievat de GSP TV, Becali a negat discuţiile, dar s-a arătat dispus să-l cedeze pe fotbalist, el şi criticându-l: "Ghionea a alergat ca melcul după Kone, dar doar atât poate el. Nici nu l-a atacat, îi era frică să nu-l facă de râs. Dacă era Tudose în locul lui, Kone nu reuşea să marcheze. Eu i-aş da drumul lui Ghionea, dar decizia îi aparţine lui Bergodi".

Suma de transfer pe marginea căreia se va discuta se situează în jurul valorii de un milion de euro. Fostul său partener din defensiva "roş-albaştrilor", Dorin Goian, reîntors în ţară după ce a debutat pentru Palermo, a declarat pe marginea acestui subiect: "Ar trebui lăsat să se transfere. Ar trebui şi el înţeles, a făcut multe pentru Steaua şi ar merita să încerce o altă experienţă, într-un alt campionat".

Sorin Ghionea are 30 de ani şi a fost transferat în Ghencea în 2002, de la Oţelul Galaţi.