MENIU

Gheorghe Flutur: Prim-ministrul o va demite pe Monica Iacob-Ridzi dacă începe urmărirea penală

Foto: RTV

Liderii PD-L nu iau măsuri împotriva ministrului Ridzi decât dacă DNA începe urmărirea penală în cazul său. Este declaraţia vicepreşedintelui democrat-liberal Gheorghe Flutur la finalul şedinţei Biroului Permanent al PD-L.

"La sfârşitul şedinţei Biroului Permanent s-a discutat din nou punctul de vedere al PDL pe această temă. Preşedintele Emil Boc a precizat, din nou, că PD-L nu se va aşeza scut pentru niciun membru de partid dacă va fi să se înceapă urmărirea penală împotriva vreunui membru al partidului", a declarat Flutur, la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PD-L.

Flutur a precizat că premierul Boc o va revoca din funcţie pe Ridzi în secunda doi după ce se va cere începerea urmăririi penale. În ceea ce priveşte punctele de vedere critice la adresa lui Ridzi, exprimate de lideri ai PD-L în cursul săptămânii trecute, Flutur a precizat că sunt puncte de vedere personale, completând că ar fi ideal ca liderii partidului să se consulte pe acest subiect înainte de a face declaraţii.

"Fiecare are dreptul la opinie. Azi nu a cerut nimeni demisia doamnei ministru, nu s-a discutat acest lucru. PDL e un partid democratic, ideal ar fi să ne consultăm pe problemele care apar în timpul săptămânii", a apreciat democrat-liberalul.

Întrebat care va fi poziţia partidului în cazul în care Comisia parlamentară de anchetă va propune începerea urmăririi penale împotriva ministrului Tineretului şi Sportului, Flutur a răspuns: "Orice organism al statului care scoate la iveală informaţii legate de caz trebuie să aibă o finalitate. Dacă vor fi argumente în favoarea unei asemenea cereri, fără nicio problemă vom vota. Dacă argumentele vor fi în acest sens."

Referitor la prejudiciile de imagine pe care partidul le suferă datorită acestui scandal, Flutur a comentat: "Ne îngrijorează orice prejudiciu, inclusiv acesta (...) Forul de conducere al partidului rămâne consecvent pe poziţia de data trecută."

Mai multe articole despre:
demisie Gheorghe Flutur PD-L Monica Iacob-Ridzi