MENIU

Gheorghe Flutur: Miniştrii trebuie să vină urgent cu un plan de reducere a agenţiilor guvernamentale

Foto: NewsIn
Gheorghe Flutur: Guvernul va comasa multe din agenţiile guvernamentale

Gheorghe Flutur, lider PD-L, a declarat astăzi la finalul şedinţei de la Palatul Victoria că s-a cerut "la modul imperativ reducerea numărului de agenţii".

Flutur a spus la finalul şedinţei de la Palatul Victoria că liderii PSD şi PDL au discutat despre elaborarea unui strategii şi a unui calendar de reducere a numărului de agenţii, companii şi societăţi naţionale. 

Vicepreşedintele PDL a declarat că aceste reorganizări sunt necesare atât pentru reducerea personalului, cât şi pentru ca acestea să devină mai eficiente.

"Miniştrii trebuie să vină urgent cu un plan de reducere a agenţiilor guvernamental. Mai mult, guvernul va găsi în cel mai scurt timp un mod de a comasa agenţiile şi companiile guvernamentale pentru a face economii la buget", a afirmat Flutur.

Gheorghe Flutur a mai precizat că ministrul Economiei, Adriean Videanu, le-a spus că "are o anumită viziune în acest sens" şi că va prezenta un plan de reorganizare a companiilor din subordine, dar că solicitarea este adresată tuturor miniştrilor.

Printre altele, liderul PD-L a afirmat astăzi că în şedinţa de miercuri din Guvern se va discuta şi despre legea salarizării unice.

Tot astăzi s-a abordat în cadrul şedinţei de la Palatul Victoria şi problema protocolului dintre PSD şi PD-L din teritoriu, pentru că în multe dintre judeţe, protocolul de funcţionare a coaliţiei nu a fost încă semnat.

Emil Boc a declarat sâmbătă că în maximum 10 zile va emite o Ordonanţă de guvern prin care va modifica Legea organizării şi funcţionării Guvernului şi Cancelaria Guvernului va fi desfiinţată.