Gheorghe Dinică a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului Floreasca din Capitală
Actorul Gheorghe Dinică, în vârstă de 75 de ani, a fost internat la secţia de terapie intensivă a Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, potrivit directorului spitalului, profesor doctor Mircea Beuran.
Dinică a fost internat pe 22 octombrie, după ce, timp de două zile, s-a aflat la Spitalul Elias. "A venit la noi într-o stare ce necesita măsuri de terapie intensivă. I
s-au făcut investigaţii şi consultaţii, însă familia nu doreşte să facă
publice amănunte despre stare sa de sănătate", au mai precizat
reprezentanţii Spitalului Floreasca.
Absolvent în promoţia 1961 al Institutului de Artă Teatrală şi
Cinematografică din Bucureşti, Gheroghe Dinică este considerat unul
dintre cei valoroşi actori români, cu roluri în aproape 100 de filme şi
în piese montate pe majoritatea scenelor Capitalei. Pentru prestaţiile
sale cinematografice, artistul a fost fost distins cu nouă premii,
printre care şi unul pentru întreaga carieră, acordat la Transilvania
International Film Festival (TIFF). În 1999, a fost recompensat şi cu
Premiul de Excelenţă al Uniunii Teatrale din România (UNITER), iar anul
trecut a primit Titlul de Doctor Honoris Causa, din
partea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică
(UNATC).
A lansat mai multe albume muzicale, precum "Cântece de petrecere" şi "Cântece de petrecere 2", în colaborare cu Ştefan Iordache şi Nelu Ploieşteanu.