MENIU

Gheorghe Constantin este supect de cancer la colon

Foto: NewsIn

La numai o zi după reţinerea tatălui său Augustus Constantin a aflat un secret dureros: Gheorghe Constantin este suspect de cancer la colon în urma unei operaţii pe care a efecuat-o în ianuarie, informează gsp.ro.

Gheorghe Constantin a fost în ianuarie să facă un control la o clinică privată din Austria, unde a suferit şi o intervenţie chiruricală. Verdictul specialiştilor a fost şocant: Constantin este supect de cancer la colon.

Fostul preşedinte al CCA a stat trei săptămâni în Austria unde a făcut şedinţe de chimioterepie. La întoarcerea în ţară Constantin a ascuns adevărul, spunând familiei şi prietenilor că analizele au ieşit bine.

Din momentul în care a fost reţinut de DNA, Gheorghe Constantin a refuzat să mai ia medicamentaţia zilnică.

"Mă tem pentru viaţa tatălui meu, însă nu ştiu încotro s-o apuc, nu ştiu ce să fac!", i-a dezvăluit Augustus  unui prieten.

Preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Gheorghe Constantin, a fost reţinut luni, alături de patronul clubului FC Argeş, Cornel Penescu, şi de alte două persoane, după care au primit şi mandate de arestare pentru 29 de zile. Penescu este acuzat de procurorii DNA că le-ar fi dat arbitrilor Aurelian Bogaciu, Marcel Savaniu şi Tiberiu Lajos 54.000 de euro şi 290.000 de lei, potrivit avocatului său, Radu Nistor. Gheorghe Constantin este acuzat de procurorii DNA de luare de mită.