Gheorghe Cercelescu: Pericolul crizei sociale
Guvernul face un joc periculos cu finanţele publice. În loc să ia măsuri care să apropie cheltuielile de veniturile statului şi să reducă deficitul bugetar, cum i-a sugerat şi preşedintele Traian Băsescu, a ales varianta contrară, mult mai uşor de realizat şi care, în plus, nu-i dă nici bătăi de cap într-un an electoral. În schimb, alternativa Guvernului transmite cel mai prost semnal pieţelor externe, care nu vor trece cu vederea că, în timp ce Ungaria sau Letonia au fost în stare să taie în carne vie pentru a-şi echilibra economiile, România nu este capabilă să ia taurul de coarne, ci doar trage mâţa de coadă. Ceea ce nu vor să înţeleagă guvernanţii noştri este faptul că atunci când te dezechilibrezi, FMI şi Uniunea Europeană îţi întind o mână de ajutor, dar nu acelaşi lucru este însă valabil când e vorba de investitorii străini, care cu cât te clatini mai mult, cu atât se îndepărtează de tine. Forţându-i mâna cu tot felul de previziuni, una mai teribilă decât alta, Fondul va accepta să mărim discrepanţa dintre veniturile şi cheltuielile publice. Dar creşterea deficitului bugetar va eroda şi mai mult din ceea ce a mai rămas din credibilitatea externă a României.