MENIU

Gheorghe Barbu: Personalul Camerei nu a fost implicat în înregistrările de la Comisia de anchetă în cazul Ministerului Turismului

Barbu: Aparatura Camerei nu a fost utilizată
foto: cdep.ro

Secretarul Camerei Deputaţilor, Gheorghe Barbu, a declarat că a dispus verificări la două departemente ale instituţiei pentru clarificarea problemei înregistrărilor apărute în presă în legătură cu activitatea comisiei Udrea. Concluzia rapoartelor primite de Barbu este că ele nu au fost făcute de personalul Camerei şi cu aparatura din dotare.

"Am luat decizia de a dispune verificări la două direcţii: direcţia tehnică care are în atribuţii înregistrările audio şi video şi la departamentul legislativ care are în subordine stenodactilografierea", a spus Gheorghe Barbu.

În urma verificărilor, Gheorghe Barbu a spus că a primit două rapoarte legate de activitatea comisiei Udrea din ziua de 13 august. "Concluzia acestor rapoarte este că personalul Camerei nu a fost implicat în aceste înregistrări, iar aparatura Camerei nu a fost utilizată, iar la reţelele de transmisie nu poate fi conexată altă aparatură  care să primească semnale audio", a precizat Barbu.

Acesta a anunţat că miercuri la Biroul permanent va prezenta o informare în baza rapoartelor primite care vor fi făcute publice.