Gheoghe Cercelescu: Miza economică a momentului
De ce ne temeam cel mai mult, nu am scăpat. Este vorba de nevoia presantă ca măsurile pe termen scurt pe care le ia Guvernul să nu facă mai mult rău decât bine, în sensul să nu producă deficite bugetare suplimentare. Or, aşa-numitul program anticriză anunţat zilele trecute de premierul Boc tocmai asta face. Deoarece guvernanţii continuă să ignore standardele contabile europene după care promisiunile făcute (şi în cazul de faţă sunt vreo 32) trebuie trecute în buget, chiar dacă nu au fost efectuate. România nu avea nevoie de un program surogat decât din motive electorale, pentru că în vederea ieşirii din criză există unul nefalsificat – acordul de împrumut cu FMI şi Uniunea Europeană. Rolul lui este să te facă bine, pentru ca apoi să-ţi reiei activitatea. Oricât de mulţi bani ai pompa într-o economie, nu o poţi repune pe picioare decât temporar, cât timp nu tratezi maladiile care au doborât-o la pat.