MENIU

Germania va contracta împrumuturi de peste 50 miliarde euro în 2009, spune ministrul de Finanţe

Foto: ura-inform.com

Noile împrumuturi nete ale Germaniei se vor ridica în 2009 la un nivel ce va depăşi cu mult suma record de 50 miliarde euro, a spus ministrul german al Finanţelor Peer Steinbrueck, într-un interviu ce a fost publicat duminică.

"Vor depăşi cu siguranţă 50 de miliarde euro. Ne confruntăm cu cel mai grav declin economic din istoria ţării," a spus Steinbrueck. Bugetul pe 2009 al Ministerului de Finanţe include împrumuturi noi de 36,8 miliarde euro. Oficialul a spus că, dacă economia nu ar fi fost lovită de criză, ar fi putut să menţină un buget echilibrat în 2010 sau 2011, pentru prima oară din 1969.

Steinbrueck a spus că guvernul nu a avut altă opţiune decât să crească noile împrumuturi, ca să stimuleze economia. Banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a anunţat recent că economia ţării a intrat şi mai puternic în recesiune în primul trimestru din 2009, alimentând temerile privind o scădere record a produsului intern brut (PIB) la începutul anului.

În al patrulea trimestru din 2008, economia Germaniei s-a comprimat cu cea mai mare rată de la reunificarea din 1990, iar săptămâna trecută ministrul economiei a anunţat că se aşteaptă ca PIB-ul din primul trimestru din 2009 să scadă şi mai puternic.

Mai multe articole despre:
Germania economie ministru împrumut finanţe recesiune