MENIU

Germania: Lovin a suferit o ruptură a ligamentelor şi ar putea lipsi 6 luni de pe gazon

Foto: www.tsv1860.de

Mijlocaşul român de la TSV Munchen 1860, Florin Lovin, a suferit o ruptură a ligamentelor anterioare încrucişate la genunchiul stâng şi ar putea lipsi aproximativ şase luni de pe gazon în urma accidentării din partida cu Greuther Furth, informează ediţia on-line a Bild.

Lovin s-a accidentat în minutul 6 al al partidei de sâmbătă după-amiază TSV Munchen-Greuther, scor 3-1, în urma unui duel cu Mokhtari, şi a fost înlocuit imediat din cauza durerilor puternice pe care la acuza la genunchiul stâng.

Sursa citată a anunţat că fotbalistul român a suferit o ruptură a ligamentelor anterioare încrucişate şi va lipsi aproximativ şase luni de pe gazon.

Fostul mijlocaş al Stelei se transferase în vară la TSV Munchen şi are un contract pe trei sezoane cu gruparea germană, iar în primele cinci etape din 2.Bundesliga evoluase ca titular, inclusiv în jocul cu Greuther Furth.
Mai multe articole despre:
accidentare Florin Lovin