Germania - Bayern Munchen confirmă interesul pentru Louis van Gaal
Managerul general al lui Bayern Munchen, Uli Hoeness, a declarat, sâmbătă, că olandezul Louis van Gaal, campion al Olandei cu AZ Alkmaar, este unul dintre candidaţii la funcţia de antrenor al campioanei en-titre a Germaniei.
Recunoscut ca un adept al disciplinei, Van Gaal a pregătit în cariera sa pe Ajax Amsterdan (1991-1997), FC Barcelona (1997-2000 şi 2002-2003), naţionala Olandei (2000-2002) şi pe AZ Alkmaar, din 2005 până în prezent. El a câştigat Liga Campionilor în 1995, cu Ajax.
Conform presei germane, pe lista lui Bayern, în afară de Van Gaal, se mai regăsesc fostul internaţional Matthias Sammer, fostul antrenor al lui Stuttgart, Armin Veh, sau fostul tehnician al lui Real Madrid, Bernd Schuster. Hoennes a anunţat că vor prefera un antrenor vorbitor de limba germană, deoarece "ar fi un handicap enorm să fie folosit un translator".
După încetarea colaborării cu Klinsmann, conducerea lui Bayern l-a numit antrenor interimar, până la finalul sezonului, pe Jupp Heynckes. Cu 5 etape înainte de finalul sezonului, echipa din landul Bavaria se află pe locul 3, la 3 puncte în spatele liderului Wolfsburg.