George W. Bush s-a întors în Texas, după opt ani la Casa Albă
George W. Bush şi-a luat adio marţi de la politica de la Washington şi s-a întors în Texas, unde a participat la un miting în Midland, înainte de a-şi încheia ziua la ferma sa din Crawford.
Bush şi-a început ultima sa zi de mandat cu o plimbare la Casa Albă şi dând telefoane din Biroul Oval. El l-a primit mai târziu pe Obama, pe treptele Casei Albe, folosind apelativul "domnule". Prima Doamnă Michelle Obama i-a oferit soţiei lui Bush, Laura, un cadou înainte de a intra în Casa Albă pentru a servi o cafea.
Când au ieşit, Bush şi Obama au urcat în limuzina cu simbolul preşedinţiei, pentru a se îndrepta către inaugurare. Coloana oficială a plecat, iar Bush a trimis un sărut cu mâna către Casa Albă, locuinţa sa timp de opt ani. Muncitorii au pregătit apoi reşedinţa pentru noii locatari.
Bush a devenit unul dintre preşedinţii cu cele mai scăzute cote de popularitate din istorie.
Întors în statul său de origine, Bush a declarat că "popularitatea este la fel de nestatornică precum vântul din Texas" şi că el nu a evitat niciodată problemele grele. "Întotdeauna am considerat că este important să mă ocup de problemele grele astăzi, nu să le încerc să le pasez preşedinţilor viitori şi generaţiilor viitoare", a spuas el.
Bush intenţionează să înfiinţeze o bibliotecă prezidenţială şi un centru pentru politici publice, la Dallas. El urmăreşte şi să scrie o carte: "Vreau ca oamenii să poată înţelege cum a fost în Biroul Oval, când a trebuit să i-au nişte decizii grele, pe care a trebuit să le iau", a explicat el.