MENIU

George Ogăraru amână revenirea la Steaua

George Ogăraru nu se întoarce încă la Steaua

George Ogăraru nu vine la Steaua. A spus-o chiar el, într-un mesaj postat pe blogul personal prin care urează fanilor sărbători fericite.

Fundaşul lui Ajax, George Ogăraru, a avut o iniţiativă inedită pentru lumea fotbalului românesc: a postat pe blogul personal o întrebare deschisă privind revenirea sa în campionatul românesc. Suporterii i-au răspuns, iar el şi-a anunţat hotărârea printr-un alt mesaj postat pe blog, chiar în ziua de Crăciun.

\"Dragii mei prieteni,
Vă mulţumesc pentru multele mesaje şi sfaturi pe care mi le-aţi trimis în ultimele zile! Înseamnă enorm pentru mine să ştiu că sunt atât de mulţi oameni cărora le pasă de Steaua şi de mine! Va veni şi ziua potrivită pentru a face pasul de a mă întoarce \"acasă\". În acest moment nu cred că se poate, din mai multe considerente care nu ţin de partea financiară şi nici de patron, cu care am o relaţie cât se poate de civilizată\", a scris Ogăraru pe blogul său personal.

George Ogăraru a plecat de la Steaua în 2006, la Ajax Amsterdam, pentru 3,3 milioane de euro, iar în sezonul 2008-2009 el a revenit în Ghencea sub formă de împrumut. După întoarcerea în Olanda, la începutul acestui sezon, Ogăraru nu a intrat niciun moment în vederile antrenorului Martin Jol, iar recent afirmase că este tentat de o revenire la Steaua, echipa la care a început fotbalul.

Mai multe articole despre:
Steaua blog revenire George Ogăraru Ajax Amsterdam