MENIU

George Copos: Trebuia ca jucătorii Rapidului să plece la vestiare

Foto: NewsIn

Principaul acţionar al clubului Rapid, George Copos, a declarat joi , că "manifestările rasiste abjecte" ale fanilor dinamovişti din timpul meciului din Cupa României nu sunt normale, el declarându-se supărat de faptul că giuleştenii nu s-au retras de pe teren.

"Este o mare ruşine faptul că Dinamo (un club care pretinde că are blazon european) tolerează (sau poate chiar încurajează) manifestări rasiste abjecte, de cea mai joasă factură, aşa cum au fost cele ale galeriei dinamoviste. Modalitatea în care au înţeles suporterii dinamovişti să-şi exhibe intoleranţa, la nivel de instincte primare, mă îndreptăţeşte să afirm că, în realitate, a fost vorba de o acţiune cu caracter rasial concertată, premeditată şi bine pusă la punct cu suficient timp înainte de începerea meciului", se arată într-un comunicat al lui Copos, publicat pe site-ul oficial al rapidiştilor.

Copos precizează că dacă ar fi avut posibilitatea să discute cu echipa tehnică le-ar fi cerut jucătorilor să se retragă de pe teren din cauza jignirilor din tribune: "De altfel, sunt foarte supărat că echipa tehnică rapidistă n-a luat o asemenea decizie: trebuia ca jucătorii Rapidului să plece la vestiare şi să lase 'rasa ariană' dinamovistă să se bucure de una singură de măreţele ei realizări, mai ales de cele obţinute prin 'spaţiul vital' (vorba lui Hitler) european".

Acţionarul Rapidului a mai spus că este total împotriva şi condamnă vehement "scuipatul ruşinos pe care suporterii dinamovişti l-au aplicat pe obrazul sportului românesc prin manifestările lor rasiste". "Totodată, condamn şi lipsa de fermitate a reprezentanţilor clubului Dinamo, care, prin îngăduinţa cu care au privit şi au încurajat insultele rasiste proferate de propria galerie pe toată durata meciului, au arătat că nu sunt deloc pregătiţi, din punct de vedere moral şi civic, pentru a-şi conduce echipa în confruntările sportive din spaţiul european", a continuat Copos, care a adăugat că protestul său va fi adresat forurilor în măsură să ia decizii în acest caz.

Clubul Rapid a solicitat, joi, comisiilor abilitate ale FRF să ia măsuri împotriva grupării Dinamo, după ce la meciul din Cupa României dintre cele două formaţii, fanii alb-roşiilor au afişat bannere şi scandat lozinci cu caracter rasist la adresa giuleştenilor.

Dinamo şi Rapid s-au întâlnit miercuri seară, la Piteşti, în sferturile de finală ale Cupei României, joc ce s-a terminat cu victoria primilor, scor 4-2. Suporterii celor două echipe s-au bătut înainte de startul partidei, iar unii dintre ei au fost arestaţi, în timp ce în timpul jocului suporterii rapidişti au afişat mai multe bannere rasiste şi au scandat mesaje cu caracter rasist la adresa alb-vişiniilor.