MENIU

Geoană spune că e nedrept ca banii împrumutaţi de la CE să fie condiţionaţi de reforma în justiţie

Foto: NewsIn
Geoană: Este nedrept ca banii împrumutaţi de la CE să fie condiţionaţi de reformele din justiţie şi de lupta împotriva corupţiei

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat miercuri, la întâlnirea cu ambasadorii UE, că este nedrept ca banii împrumutaţi de la CE să fie condiţionaţi de reformele din justiţie şi de lupta împotriva corupţiei.

"Suntem într-un moment în care nu vă ascund preocuparea mea profundă faţă de intenţia care s-a profilat şi din partea Comisiei şi din partea ECOFIN de legare a împrumutului de  cinci miliarde de euro, această facilitate de sprijinire a balanţei de plăţi româneşti, de mecanismul de cooperare şi verificare. Consider că este profund nedrept şi consider că este un gest care riscă să prelungească dincolo de obligaţiile noastre naturale şi asumate o situaţie de inferioritate a României faţă de alte state membre UE", a declarat liderul social într-un scurt discurs susţinut în cadrul întâlnirii cu ambasadorii UE.

Preşedintele Senatului a mai spus că doreşte să-i informeze pe ambasadori despre intenţiile pe care le are Parlamentul în lupta împotriva corupţiei şi despre stadiul adoptării Codurilor. "De aceea, am dori să vă informăm aici, la locul faptei, despre progresele pe care le avem şi despre intenţiile pe care le avem din punctul de vedre al codurilor şi al dosarelor care se află încă în dezbaterea Parlamentului, înainte de a fi trimise justiţiei şi cu rugămintea de a trimite capitalelor europene punctul de vedere al Parlamentului şi al celor care reprezintă cetăţenii democratic în Parlament", a adăugat Geoană.

Mircea Geoană a mai spus că Parlamentul se va achita integral de obligaţiile sale. "Aceste coduri şi obligaţiile pe care le-am luat ca stat membru UE reprezintă pe de o parte o obligaţie a Parlamentului României şi dorim să vă informăm că Parlamentul este pe cale să se achite integral de obligaţiile sale", a mai susţinut el.

În recomandarea Comisiei adresată Consiliului pentru acordarea asistenţei financiare pentru România, făcută la 21 aprilie, se spunea că "sprijinul este condiţionat de implementarea de către autorităţile române a unui important program de ajustare fiscală, financiară şi structurală". Un element-cheie al pachetului de politici economice îl constituie o consolidare fiscală imediată şi susţinută, menită să limiteze deficitul bugetar la 5,1 % din PIB în 2009 şi să asigure reducerea acestuia până sub pragul de 3 % din PIB în 2011.Condiţiile legate de aceste politici vor fi stabilite mai detaliat într-un memorandum de înţelegere care se va încheia în curând cu autorităţile din România. În colaborare cu Comitetul economic şi financiar, Comisia va monitoriza regulat şi îndeaproape implementarea întocmai a condiţiilor de politică economică asociate asistenţei financiare şi poate solicita măsuri suplimentare dacă şi când circumstanţele o vor impune. Comisia va continua să monitorizeze, în cadrul mecanismului de cooperare şi verificare, progresele în domeniul reformei judiciare şi al combaterii corupţiei. Utilizarea corectă a fondurilor UE va fi, de asemenea, monitorizată în continuare

Mai multe articole despre:
UE Mircea Geoană PSD Comisia Europeană ambasadori