MENIU

Geoană spune că a rugat-o pe Andronescu să nu aplice ordinul privind schimbarea directorilor

foto: NewsIN

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat joi seară că a rugat-o pe Ecaterina Andronescu să renunţe la ordinul privind schimbarea directorilor de şcoli, în contextul unei \"suspiciuni\" de politizare a învăţământului, iar despre formele diferite ale Legii educaţiei a spus că SGG a fost cel care le-a trimis.

"Eu am vorbit cu doamna ministru Andronescu şi am rugat-o ca acest ordin să nu intre în aplicare pentru că în acest moment este clar că există o suspiciune de politizare la nivelul şcolilor şi haideţi să avem un pic de linişte şi să permitem şcolii şi directorilor de şcoală să-şi facă datoria pentru copii", a spus Mircea Geoană la Antena 3.

Referindu-se la Legea educaţiei pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, publicată în forme diferite pe paginile web ale Parlamentului şi Guvernului, Geoană a spus că vina o are Secretariatul General al Guvernului. "Azi a apărut un moment  - să spun - mai tensionat, dar simpatic. În proiectul de lege care a plecat la Parlament lipseau câteva articole din lege. Mare, mare supărare şi imediat suspiciunea s-a dus către suspectul de serviciu, doamna Andronescu, evident de la PSD. Întâmplător greşeala fusese de la Secretariatul General al Guvernului", a susţinut liderul PSD.

În Legea pentru care Guvernul şi-a asumat marţi răspunderea şi care a fost transmisă Parlamentului, fiind publicată pe site-ul Camerei Deputaţilor cu menţiunea "Forma iniţiatorului modificată şi completată ca urmare a includerii amendamentelor acceptate", nu se regăseşte prevederea privind incompatibilitatea între funcţia de demnitar şi cele de conducători în universităţilor. Singura rezervă din lege, referitor la învăţământul superior, îi priveşte pe membrii Consiliului Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS). "Calitatea de membru în Consiliul ARACIS este incompatibilă cu exercitarea funcţiei de demnitate publică sau a funcţiei de rector", se arată în text.

În varianta publicată joi pe site-ul Guvernului, prevederea privind incompatibilităţile era inclusă, apărând în cadrul art. 251, intitulat "Incompatibilităţi", alin 5. În textul transmis Parlamentului, art. 251 are 4 alineate.