Geoană: Singura majoritate pe care o are Băsescu este minoritatea PD-L din Parlament
Guvern de uniune naţională, cum a propus preşedintele Traian Băsescu, ar duce la un "dialog absurd" şi la suspiciuni reciproce între partide, a spus Mircea Geoană după întrevederea cu şeful statului. Geoană a enunţat din nou decizia "fermă a majorităţii" de a-l susţine pe Klaus Johannis pentru funcţia de prim-ministru.
"Am prezentat existenţa şi decizia fermă a acestei majorităţi de a susţine candidatura domnului Klaus Johannis. Am considerat că în acest moment rezolvarea rapidă a crizei politice reprezintă cea mai bună soluţie pentru România", a spus Mircea Geoană, considerând că jocurile politice trebuie să "pălească" în faţa intereseului naţional.
"Am prezentat punctul de vedere referitor la necesitatea ca orice joc politic ascuns să pălească în faţa interesului naţional." Din punct de vedere al afirmaţiilor şi sugestiilor făcute de Traian Băsescu, Alianţa PSD+PC consideră că "nu există niciun argument pentru refuzul nominalizării d-lui primar Klaus Johannis. Băsescu este fost primar de Bucureşti, Emil Boc este fost primar de Cluj, nu văd niciun fel de imepediment politic, moral, profesional sau de oportunitate care să împiedice nominalizarea lui Johannis ca prim-ministru al României, cu efecte pozitive în plan intern şi internaţional".
Preşedintele PSD a anunţat că există păreri diferite în ceea ce priveşte un guvern de uniune naţională, considerând că un astfel de guvern politic de uniune naţională ar reprezenta "un proces de negociere şi un proces atât de complicat încât s-ar prelungi, probabil, până după alegerile prezidenţiale".
Propunerea PSD+PC este "un guvern care să fie investit cu autoritate pentru pregătirea alegerilor şi pentru depăşirea momentului politic delicat din această perioadă", a adăugat Geoană. Preşedintele PSD a completat că "este preferabil să avem un guvern de foarte buni specialişti, pentru că în condiţiile în care vor intra din nou politicieni, riscăm să intrăm în dialogul absurd din ultima perioadă şi în suspiciuni reciproce cu privire la atmosfera generală a alegerilor şi a profesionalismului şi calităţilor necesare în acest moment pentru depăşirea crizei socio-economice".
Referindu-se la zvonurile potrivit cărora preşedintele Traian Băsescu ar dori desemnarea lui Lucian Croitoru în funcţia de premier, Mircea Geoană a spus că acesta ar fi mai potrivit pentru ministerul Economiei. În acest moment nu este nevoie doar de calitatea profesională a unui prim-ministru, ci şi de capacitatea acestuia de a gestiona un moment politic şli social dificil, a completat Geoană.
"Un prim minsitru fără o minimă statură politică şi experienţă politică nu va putea să facă faţă presiunilor sociale, discuţiilor complexe cu mediul economic şi, bineînţeles unei situaţii extrem de complexe", a mai spus social-demorcatul.
În urma acestei runde de negocieri, de altfel, prima la care participă PSD, social democraţii s-au arătat mulţumiţi că nu s-a "arătat" altă majoritate decât cea propusă de partidele din Opoziţie.
"Conform Constituţiei preşedintele face consultări în scopul de a degaja o majoritate parlamentară. În acest moment singura majoritate pe care o are preşedintele Băsescu este minoritatea PD-L din Parlament. Noutatea acestei negocieri a fost că Emil Boc a avansat în timpul negocierilor posibilitatea să nu fie dânsul cel nominalizat de PD-L", a apreciat Mircea Geoană în încheiere.