MENIU

Geoană: Şansele lui Negoiţă de trecere sunt la fel de mari ca şi ale lui Lucian Croitoru

Foto: NewsIn

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, referitor la desemnarea primarului Sectorului 3 la funcţia de premier, că prin propunerea unui pedelist în această funcţie, Traian Băsescu propune un guvern care are doar 30% sprijin în Parlament şi care nu are şanse să treacă.

"În aceşti 5 ani de mandat ai lui Băsescu am avut parte de toate, de o coabitare între Băsescu şi Geoană, am avut parte de un Guvern minoritar Tăriceanu susţinut netransparent de unele partide. Am avut parte de o moţiune de cenzură. Am avut parte de primul Guvern care a căzut prin oţiune de cenzură înultimii 20 de ani de zile şi avem în final de mandat Băsescu continuare acestei parodii. Băsescu doreşte să aibă butoanele de control ale alegerilor prezidenţiale", a amintit Geoană situaţia politică din ultimii ani.

"Prin propunerea unui pedelist, care evident are singurul sprijin este Parlamentul Românei cu 30%, astăzi, Băsescu propune Guvernul Negoiţă tot cu 30% în Parlament şi nu răspune regulii de aur a democraţiei care spune că majoritatea are un cuvânt de spus cu privire la acest subiect", a  spus Mircea Geoană..

"Dacă mai era vreun motiv de îndoială că Băsescu nu are nimic legat de responsabilitate acestui moment, acest lucru s-a confirmat. Făceam o mică bursă a pariurilor aici eu am spus Negoiţă înainte de oricine altcineva şi am simţit că Băsescu improvizează, îi doreşte în continuare pe Boc, Videanu, Blag ala butoanele Guvernului", a afirmat liderul social-democrat, dar a considerat că, oricât "de ispravă" ar fi Negoiţă, realitatea politică  este că reprezintă un partid cu 30 % sprijin în Parlament.

"Mie Negoiţă mi-e drag. Am jucat şi tenis cu el. E chiar un om de ispravă. Dar realitatea politică este că reprezintă un partid cu 30% susţinere  parlamentară, în timp ce restul de 65% are o altă preferinţă. De aceea pe Negoiţă îl voi trata cu foarte mare respect, dar şansele lui de trecere sunt la fel de mari ca şi ale lui Lucian Croitoru", a conchis Geoană.