MENIU

Geoană: Principala responsabilitate pentru progresul limitat din justiţie îi aparţine lui Traian Băsescu

Foto: News In
Foto: Acest raport reprezintă pe fond un eşec

Raportul Comisiei Europene pe justiţie este o bilă neagră pentru România, iar principalul vinovat pentru această situaţie este Traian Băsescu, a spus preşedintele PSD, Mircea Geoană, după publicarea raportului.

''Acest raport reprezintă pe fond un eşec. Ceea ce nu surprinde raportul este starea de fapt a justiţiei din România care este îngrijorătoare. Continuarea monitorizării pe justiţie reprezintă o bilă neagră pentru România. Justiţia românească este ineficientă, iar dosarele care ajung în instanţă nu au suficientă credibilitate'', a declarat Mircea Geoană.

Cauzele care au dus la această situaţie sunt multe, vinovatul doar unul: Traian Băsescu, susţine liderul PSD.

''Dacă la nivelul guvernării nu au fost întotdeauna figurile politice pe care domnul Băsescu le-ar fi dorit, în zona justiţiei domnul Morar, domnul Predoiu, domnul Ţuluş, doamna Kovesi, toţi aceştia reprezintă alegeri şi nominalizări ale domnului Băsescu. De aceea, la cinci ani de la momentul în care românii au acordat încrederea actualului preşedinte, putem spune că principala responsabilitate pentru progresul limitat din justiţie aparţine lui Traian Băsescu'', a mai spus preşedintele PSD.