MENIU

Geoană, preţul trădării: promisiuni pentru liberali şi unguri, Romgaz, Oltchim şi Poşta Română la moguli, scria presa de vineri

Document SRI
Document

În presa de vineri a fost publicat un document atribuit SRI despre o presupusă discuţie dintre liderii PSD Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Mircea Geoană în care cei trei pun la cale să împartă sarcinile pentru strategia în turul doi al prezidenţialelor: Viorel Hrebenciuc trebuie să obţină simpatia maghiarimii, Năstase să-l liniştească pe Dinu Patriciu în privinţa Romgazului, cedarea combinatului Oltchim lui Dan Voiculescu şi a Poştei către Sorin Ovidiu Vîntu.

Presupusul document al Serviciului Român de Informaţii (SRI), găsit, potrivit formulei folosite de jurnaliştii de la publicaţia apropiată PD-L la „colţul străzii” invocă o discuţie recentă dintre cei lideri PSD, anterioară primului tur. „Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmånd că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept. Mircea Geoană a intervenit reiterånd punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinånd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal. Situaţia din Ardeal este sensibilă a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii – el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR”, se arată în hârtia obţinută de cei de la Curentul.

Scenariul continuă, iar în discuţie apar cei trei „moguli”. „Trebuie strånse råndurile şi dată imaginea de forţă în plan public a mai afirmat Ion Iliescu, indicåndu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase. Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial. Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi a mai întărit Mircea Geoană. Oltchimul este o problemă se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămåne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămånă alături de noi. Vîntu vrea şi Poşta şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său aşa că nu va fi o problemă deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O să-l ajutăm în schimb şi noi şi Voiculescu la patrimoniul UGSR”, precizează acesta.

Cele două hârtii prezentate de Curentul nu are nicio semnătură sau ştampilă descifrabilă. Serviciu Român de Informaţii nu a reacţionat deocamdată la articolul din Curentul.

Textul complet poate fi citit aici.

Fostul premier Adrian Năstase susţine că va cere SRI să infirme sau sa confirme presupusa notă publicată joi de ziarul Curentul. \"După apariţia filmuleţului cu Băsescu lovind un copil, în campania prezidenţială din 2004, Curentul – un ziar care, se pare, are un rol important în campania negativă a candidatului Băsescu, publică un articol, semnat de cunoscutul ziarist de investigaţii, D.P., intitulat ”Preţul marii trădari naţionale”, în care, invocându-se o notă a SRI, este menţionat şi numele meu în legătură cu diverse tâmpenii. Voi solicita SRI să confirme sau să infirme nota invocată şi, pe baza răspunsului, voi acţiona în instanţă pe autorul articolului şi ziarul, în conformitate cu legea\", afirmă Năstase pe blog, comentând articolul din Curentul.