MENIU

Geoană: Johannis va avea ultimul cuvânt la selectarea echipei guvernamentale

<descriere>

Mircea Geoană a anunţat că Guvernul Johannis va avea la bază \"principii sănătoase de guvernare care să aibă în centrul activităţii lansarea economică, păstrarea locurilor de muncă şi investiţii serioase în agricultură şi industrie pentru dezvoltarea sistemului economic şi social românesc\".

Mircea Geoană a anunţat luni, după întâlnirea de la Palatul Parlamentului, că premierul Johannis \"va avea ultimul cuvânt la selectarea echipei pe care o va conduce\".  Candidatul PSD s-a declarat \"extrem de mulţumit\" de întâlnirea de la Palatul Parlamentului, afirmând că nu s-a discutat despre împărţirea portofoliilor. \"Domnul prim-ministru Johannis va avea dreptul să-şi pună amprenta personală pe viitorul său cabinet\", a completat Geoană.

Candidatul PSD a declarat că după 6 decembrie, va fi semnat un acord între partidele care vor forma viitoarea majoritate şi primul-ministru desemnat \"prin care să-i oferim domnului Johannis garanţii cu privire la modul în care va funcţiona această majoritate\".

Geoană a mai declarat că, dacă va fi ales preşedinte şi va fi instalat Guvernul Johannis,  \"în premieră, acest guvern va avea şansa să lucreze cu un buget multianual, pe trei ani de zile, ceea ce va putea acorda mai multă previzibilitate şi mai bună gestionare a banului public\".  Candidatul PSD a mai anunţat că \"prima lege pe care Guvernul Johannis o va a promulga va fi legea responsabilităţii fiscale\".

Printre priorităţile Guvernului Johannis se numără eliminarea impozitului forfetar, păstrarea cotei unice şi găsirea unei formule de reducere a fiscalităţii. \"Vreau să asigur sectorul privat românesc că perioada creditării şi asigurarea unei atitudini de parteneriat din partea statului va reprezenta un punct important pe agenda de lucru\", a declarat Mircea Geoană.