MENIU

Geoană îşi va depune joi candidatura la Biroul Electoral Central

Foto: Realitatea TV

Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, Mircea Geoană, a anunţat, sâmbătă, la Braşov, că joi îşi va depune candidatura la Biroul Electoral Central.

În cadrul declaraţiilor de presă făcute cu ocazia vizitei la Braşov, Geoană a spus că joia viitoare îşi va depune în mod oficial candidatura. El a afirmat că nu contează cine îşi depune primul candidatura, ci "problema este cine este primul la linia de sosire pe 6 decembrie".

Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, şi-a depus dosarul de candidatură vineri dimineaţă, iar sâmbătă, la sediul Biroului Electoral Central, şi-a depus oficial candidatura preşedintele PNG, Gigi Becali.