Geoană i-a sugerat lui Boc să "umble" la Pogea, Blaga sau Videanu, şi nu la Andronescu
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, i-a transmis dumimică premierului Emil Boc să se ocupe de colegii săi care conduc ministerele economice, respectiv cele conduse de Gheorghe Pogea, Adriean Videanu şi Vasile Blaga, pentru a combate eficient criza, şi nu de Ecaterina Andronescu.
De asemenea, liderul PSD a afirmat că angajarea răspunderii pe cele trei legi de săptămâna trecută "doar din punct de vedere formal a fost angajarea răspunderii Guvernului". "A fost de fapt angajarea răspunderii lui Traian Băsescu şi Emil Boc, ceea ce înseamnă că la final de an trebuie nu doar să spunem adio domnului Băsescu, ci să spunem adio regimului Băsescu - Boc. Pentru că ceea ce reprezintă principala neîmplinire a actualului guvern este neadaptarea politicii economice la condiţiile concrete ale crizei româneşti", a mai susţinut Geoană, precizând că la schimbarea guvernului PSD va aduce "profesionişti" pe portofoliile economice.
Totodată, Geoană a făcut referire la colaborarea cu PD-L în coaliţie. "Încep să-i înţeleg pe ţărănişti şi pe liberali care se gândesc cu groază la momentele colaborării cu cei de la PD, în vremea respectivă. De aceea eu fac un apel la actualul prim ministru la cei cu care suntem încă în coaliţie să punem piorităţile acolo unde este ordinea corectă a acestora să ne întoarcem la răspunsul la criza economică", a spus Geoană.
Premierul Emil Boc a declarat sâmbătă că nu trebuie să consulte coaliţia dacă vrea să remanieze un ministru, ci este obligat doar să informeze.
În contextul discuţiei despre condiţia pusă Ecaterinei Andronescu de a renunţa la ordinul privind numirea directorilor, în caz contrar aşteptând-o schimbarea din Guvern, Emil Boc a susţinut că în cazul unei remanieri nu este obligat să consulte coaliţia, ci doar să o informeze. "Protocolul mă obligă să informez Coaliţia în cazul în care este o asemenea decizie", a declarat Boc la Realitatea TV.
Mai multe articole despre:
guvern
Mircea Geoană
Traian Băsescu
Adriean Videanu
Emil Boc
Vasile Blaga
coaliţia
remaniere
Gheorghe Pogea
Ecaterina Andronescu