Geoană consideră de neacceptat declaraţia lui Marko Bela că România nu e stat naţional şi unitar
Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat miercuri, la Cluj-Napoca, că atitudinea preşedintelui UDMR Marko Bela cu privire la statul unitar român este de "neacceptat".
Mircea Geoană a declarat în cadrul conferinţei de presă de miercuri că, auzind afirmaţiile de marţi ale liderilor UDMR pe tema statului unitar, s-a convins şi mai mult de justeţea neacceptării UDMR la guvernare.
"Atunci a fost un calcul mai degrabă politic, pentru că era nefiresc ca între două partide practic egale, PSD şi PDL, să mai apară şi un terţ jucător care, în mod evident, ar fi înclinat balanţa şi ar fi încurcat simetria aproape perfectă a acestei guvernări. Dar ascultându-l pe domnul preşedinte Marko Bela ieri, că România nu este un stat unitar, vreau să spun că sunt astăzi şi mai convins de justeţea deciziei de acum câteva luni. Din punctul meu de vedere, este de neacceptat ca o astfel de atitudine să fie tolerată într-o ţară şi un oraş care au dat dovadă de deschidere, de toleranţă şi de o investiţie temeinică în armonia interetnică de-a lungul timpului", a afirmat Geoană, amintind şi de colaborarea dintre PDL şi UDMR, care fac "casă bună în judeţul Cluj."
Liderul social-democrat a afirmat că partidul său a militat în guvernarea 2000-2004 pentru instituţii bilingve, folosirea limbii materne în administraţia publică locală şi şanse egale, uneori chiar cu costuri electorale, dar PSD nu poate sta deoparte atunci când dezbaterea Constituţiei devine motiv pentru introducerea noţiunii de stat federal. "Atunci când asistăm la un proiect făţiş care încearcă, într-o dezbatere despre modificarea Constituţiei, să ducă dezbaterea publică către un stat federal, trebuie să spunem că România a fost constituită de strămoşii noştri, de ardeleni, de moldoveni, de munteni, de lideri istorici ai acestei ţări, de părinţii fondatori ai acestei ţări, ca un stat naţional", a conchis Geoană discuţia.
Marko Bela a afirmat, marţi, că declaraţia preşedintelui Băsescu făcută în Ungaria, conform căreia Ţinutul Secuiesc nu va avea niciodată autonomie teritorială, " nu ar fi binevenită", pentru că, în opinia sa, în politică "nu trebuie să spui niciodată".
"Nu pot saluta ceea ce a declarat domnul preşedinte în legătură cu unele probleme ale minorităţilor în general, respectiv ale comunităţii maghiare din România. Noi am înţeles că nu numai domnul preşedinte ci şi foarte mulţi politicieni români se împotrivesc faţă de unele deziderate ale UDMR, de exemplu formele de autonomie, dar în politică nu cred că ar fi binevenită o declaraţie în care se afirmă că Ţinutul Secuiesc niciodată nu va avea autonomie teritorială(...) Nu cred că în politică trebuie să spui niciodată ", a declarat, marţi, Marko Bela.