MENIU

Geoană: Băsescu a făcut din scandal şi dezbinare politică de stat

Foto: NewsIN

Prezidenţiabilul PSD crede că actuala putere nu mai are soluţii la criza politică.

"Auziţi ce spune domnul Băsescu, la Iaşi, asta chiar că e simpatică. Avem o mare problemă în România, zice Băsescu, este prea multă dezbinare. Auziţi cine vorbeşte de dezbinare! Cel care a făcut din scandal şi dezbinare politică de stat. Păi chiar credeţi că românii pot fi luaţi de proşti?", a afirmat, duminică seară, în timpul unui miting electoral în municipiul Galaţi, liderul PSD, Mircea Geoană.

Acesta a adăugat că, într-un moment de criză economică şi politică precum acesta, soluţia este unitatea şi a cerut gălăţenilor să-l voteze susţinând că el şi echipa PSD garantează că le vor oferi românilor unitate.

"Este clar în acest moment, dragii mei prieteni, că în momente grele, dificile, există o singură soluţie - aceea de a ne uni, de a înceta cu scandalul. Daţi-mi încrederea dumneavoastră şi voi aduce românii împreună! Daţi-mi încrederea dumneavoastră şi o să punem la guvernarea ţării, până de Crăciun, un guvern cu adevărat competent, cu PSD pivot central şi cu o majoritate stabilă în Parlamentul României. Daţi-ne şansa să arătăm că putem şi ştim să luptăm cu această criză, că într-adevăr vrem să îi ajutăm şi pe pensionari şi pe salariaţi şi pe tineri şi pe cei care au nevoie de sprijin din partea societăţii", a spus Mircea Geoană.

Liderul social-democrat a adăugat că actuala putere nu numai că nu oferă soluţii la criza pe care o traversează statul, dar îl şi adânceşte în ea.
"Eu unul nu mai am nicio speranţă din partea regimului Băsescu-Boc şi, mai recent, Udrea, că vor mai putea face ceva bun pentru această ţară. Se agaţă de putere, creează criză politică peste criză economică şi socială, dar, din punctul nostru de vedere şi al marii majorităţi a românilor, asistăm la agonia regimului Băsescu-Boc-Udrea. (...) Faptul că actualul preşedinte şi actualul Guvern au recunoscut public că nu se mai luptă cu criza reprezintă un act de laşitate şi un act de abandon al interesului naţional", le-a spus Mircea Geoană celor câteva sute de gălăţeni adunaţi pe esplanada din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu.

Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a aflat, duminică, în turneu electoral în judeţul Galaţi - în oraşul Târgu Bujor, în comunele Valea Mărului şi Matca şi în municipiile Tecuci şi Galaţi.