Geoană a făcut criză de nervi pentru că ministrul Muncii şi-a văzut de vacanţă pe timpul negocierilor cu FMI
Mircea Geoană s-a enervat că nu-l găseşte pe Marian Sârbu, care trebuia să negocieze două legi cerute de FMI. Sârbu a dispărut în concediu de trei săptămâni, dar consilierii spun că “Geoană ştie exact unde se află”.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, i-a provocat preşedintelui PSD, Mircea Geoană, o criză de nervi, din cauză că a plecat în concediu de trei săptămâni şi nu s-a mai întors, deşi era nevoie de prezenţa lui la negocierile cu PDL pe marginea proiectelor de legi privind salarizarea unică şi sistemul de pensii, a căror adoptare de urgenţă este cerută de FMI.
Valentin Mocanu, secretar de stat în ministerul Muncii, a fost nevoit să renunţe la concediul împreună cu familia pentru relaxarea şefului său.