Gaz Metan a învins Gloria Bistriţa şi încă mai speră
Gaz Metan Mediaş a învins, cu scorul de 3-1, formaţia Gloria Bistriţa şi a făcut un pas mare spre salvarea de la retrogradare, în timp ce echipa lui Ioan Ovidiu Sabău tremură tot mai tare pentru menţinerea în primul eşalon.
Partida din etapa a 32-a a Ligii I a fost dominată încă din start de gazde, care au început lansat acest joc foarte important în lupta pentru salvare şi au deschis scorul încă din minutul 2, prin Cristian Bud, care a marcat cu capul din plonjon. După alte 12 minute, medieşenii conduceau deja cu 2-0, Grillo marcând tot cu capul, după o centrare a lui Eric.
Meciul a mai scăzut apoi în intensitate, însă gazdele au continuat să domine, plimbând cu lejeritate balonul şi provocându-i pe oaspeţi la un pressing avansat, dar obositor în acelaşi timp. Până la pauză scorul nu a mai suferit modificări, iar la reluare echipa care a "dictat" ritmul a fost tot Gaz Metan, în timp ce bistriţenii au părut incapabili de o replică.
Scorul a devenit 3-0 în minutul 76, când Bud a reuşit dubla, după o acţiune a lui Hoban încheiat cu un şut respins greşit de Albuţ. Abia pe final bistriţenii au început să preseze mai mult şi să îi dea emoţii mai mari lui Vâtcă, însă abia după ce Mădălin Ciucă a redus din diferenţă, marcând cu capul pentru 3-1.
Ambele formaţii îşi păstrează în clasamentul locurile ocupate înaintea acestei runde: Gaz Metan este în continuare pe 15, prima poziţie retrogradabilă, cu 33 de puncte, la două puncte în urma Bistriţei (locul 13) şi a celor de la Poli Iaşi (locul 14).
În ultimele două etape, Gaz Metan va întâlni Farul, echipă deja retrogradată, şi CFR Cluj, în timp ce Gloria are programate meciuri cu CS Otopeni şi Gloria Buzău, iar Poli Iaşi cu Gloria Buzău şi Rapid.
Caseta tehnică:
GAZ METAN MEDIAŞ - GLORIA BISTRIŢA 3-1 (Bud 4, 76, Grillo 12 / Ciucă 90)
Gaz Metan: Vâtcă - Hoban, Grillo, Buzean - Dudiţă (Pârvulescu 63), Eric (M. Voicu 83), Koubala, Nohai, Markovic - Todea, Bud (Prodan 78). Antrenor: Cristian Pustai.
Gloria Bistriţa: Albuţ - Frăsinescu, Ciucă, Mureşan, Velcovici - C. Petre, Negrean (Borbely 55), Mărginean (Achim 14), Miclăuş (Sânmărtean 77) - Silvăşan, Coroian. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.
Cartonaşe galbene: Nohai 42, Dudiţă 23, Koubala 63, Pârvulescu 90 / Miclăuş 6, Velcovici 25, Borbely 71,
Arbitri: Anastasios Kakos - Dimitri Koukos, Konstantinos Vlachos (toţi din Grecia)
Stadion: Municipal Gaz Metan; Spectatori: 4.000
Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Gaz Metan Mediaş - Gloria Bistriţa, scor 3-1.